Experienta MFB Brasov 2019

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Experienta MFB Brasov 2019

by Ioana

La fix o luna de la MFB Brasov 2019, mi-am propus sa va reamintesc de momentele noastre de glorie dar sa va si povestesc putin din tot ce a insemnat pregatirea pentru acest eveniment, din momentul in care am aflat de eveniment pana la marea prezentare a coregrafiei.

E o postare fara imagini, fara filmulete, e doar povestea lor. Am un album cu momente pe care nu le voi uita niciodata!

Anul trecut am aflat tarziu ca eram invitati sa facem o coregrafie cu echipa noastra pe scena MFB Iasi, motiv pentru care totul a fost contra timp: de la crearea echipei pana repetitii si pregatiri. Prin urmare, stiind ca se apropie perioada si am observat sa se incepe promovarea MFB Brasov 2019, am intrebat-o direct pe Kinga cand va fi in Iasi. Raspunsul m-a intristat, se organiza anul acesta doar in Brasov. Oarecum ma resemnasem, pana in momentul in care am fost invitati sa mergem acolo sa prezentam coregrafie. A fost momentul in care parca s-a aprins beculetul.

Nici nu m-am gandit de 2 ori si am si pus anunt fantasticilor mei cu privire la eveniment. Eram si nerabdatoare si resemnata in acelasi timp, fiind vorba de un drum de 5 ore cu masina. Planul initial era sa participam sambata la activitati, ne prezentam si coregrafia iar duminica sa urcam Canionul 7 scari. 

Ne-am strans 11 fantastici in prima faza (Elena B, Raisa, Crina, Luminita, Valentina, Mihaela, Paula, Ioana, Malina, Dina si Me), am hotarat asupra temei coregrafiei, am pregatit-o si am inceput sa repetam in fiecare seara la ora 22. Aveam rezervata o ora in care ne chinuiam sa invatam coregrafia. Pe parcurs, 2 dintre fantatici au fost nevoiti sa renunte :( (Malina si Diana) dar am cules altii 2 de pe drum (Elena si Bogdan).

Usor nu a fost, dar cred ca va si imaginati. Fantastici mai avansati si mai incepatori, au trebuit sa lucreze, sa se concentreze la maxim pentru ca ii amenintam  de la inceput cu “Cui nu ii iese, nu va merge!” dar era doar o modalitate de a-i motiva sa se concentreze, sa repete, sa fie mai buni cu fiecare zi. Sunt genul de persoana care trage de cei din jur sa reuseasa, nu sa ii pun la pamant. Eu aveam din start in cap ideea ca toti vor merge, indiferent daca voi avea mai mult de treaba cu o parte din ei. Suntem diferiti, fiecare invatam diferit, avem nevoie de timp diferit pentru asta si poate mai mult exercitiu unii decat altii.

Am avut la dispozitie 2 saptamani in care aproape in fiecare seara ne intalneam si repetam. Aveam melodie, aveam coregrafie, aveam tema dar…ca sa fie prezenta scenica asa cum trebuie, aveam nevoie sa fim imbracati cat de cat la fel. Fiind Rock, neaparat trebuia negru.

Erau 2 variante: colanti sau fuste. Parerile au fost impartite, dar am lasat fiecare sa aleaga cu ce se prezinta. Majoritatea au ales fuste. Era un model de fusta pe care mi-l facusem eu anterior pentru o sedinta foto, stiam cat timp mi-a luat sa o fac. Voiam sa le fac eu pe toate. Am calculat timpii. Trebuiau facute 9 x 2 ore/buc, dar nu stiam de unde sa scot acele 18 ore, prin urmare am trecut la planul B. Am luat materialele, ne-am strans la sala si fiecare fantastic si-a facut fusta cu ac si ata. Da, intr-o seara am taiat materialele si in urmatoarea le-am cusut. Triunghiuri mai mari, mai mici, “asta cum sa o pun?”, “aici ce vine?” “cat de mare trebuie sa fie triunghiul?” “coltul asta e bun aici?”, “facem chilotei din dantela?” sunt intrebari si momente pe care mi le voi aminti mult timp. Au fost zilele de marti si miercuri dinaintea evenimentului daca nu ma insel. Joi am repetat direct costumati, a fost ultima zi de repetitii.

Au fost mai mult decat niste repetitii si pregatiri. Am mancat si pepene (plata Valentinei pentru stie ea ce), ne-am distrat, am ras, ne-am enervat, ne-am calmat, am sarit, ne-a oprit, am luat-o de la capat, am gresit, am corectat, ne-am cunoscut, ne-am imprietenit si mai mult. Pentru mine nu au fost doar simple repetitii, au fost momente pe care parca le-as mai vrea pe repeat. Cand s-a terminat, eram oarecum trista. Imi lipseau intalnirile de seara cu echipa, m-am atasat si mai mult de fiecare. Da, era tarziu, eram obositi dar sunt momente pe care nu le voi uita prea curand. Copii, daca cititi povestea, sa stiti ca mi-e dor de voi si de serile petrecute cu voi.  :*

Las deoparte sentimentalismele ca ma ia valul si mai am de povestit. La eveniment am fost mai multi, 17, 6 mergand pentru eveniment in sine. Am plecat la drum, o parte cu masinile, o parte cu trenul, ca altfel nu s-a putut. Eu, recunosc, am cam dormit pe drum ca nu dormisem de 24 ore dar am ajuns sambata dimineata acolo si mi s-a adeverit ce spuneam inainte “zic eu ca nu o sa am emotii, dar cand ajung acolo, o sa imi tremure picioarele”. 

Era o zi ploioasa, trebuia sa incepem prima activitate, era Steel Combat pe care abia il asteptam. Stateam sub o umbrela dar vine Fernando Gorini si ne intreaba daca participam la clasa chiar daca ploua. Noi, in grup (cei care am mers cu masinile): “Yessss!”. Emotiile m-au luat mai tare cand m-a convocat sa urc pe scena. Nu voi uita niciodata modalitatea lui de a ma ajuta sa pasesc pe scena. Stiti voi. :)) Muzica a inceput, ploaia a continuat si mai in forta, parca ghidata dupa muzica energica de la  Steel Combat. La un moment dat am coborat si noi de pe scena in ploaie si recunosc, a fost si mai frumos. Ne-am udat, ne-am distrat, la final am sarit in balti, a fost o clasa memorabila, ploaia a ajutat-o.

Ne-am schimbat si am revenit cu ghetele la fata locului. Ploaia incetase. Ne-am intalnit si cu ceilalti care venisera cu trenul. Ne-am schimbat, am mai repetat in spatele scenei, lumea se uita la noi si in scurt timp am si urcat pe scena. Aveam emotii, stiam ca trebuie sa mi le stapanesc, dar nu prea puteam. Incercam sa ma gandesc ca sunt la sala si repetam, dar nu prea mi-a iesit. Oameni pe care ii apreciez din Kangoo stateau si ne urmareau. Cum sa imi dispara emotiile? 2 minute. Atat a fost, a fost fain, munca noastra de 2 saptamani isi culegea laudele.  Scena a fost cam mica pentru cati eram, motiv pentru care nu am putut sa ne facem miscarile la amplitudinea maxima. Am mai refacut coregrafia in spatele scenei dupa reprezentatie, Piata Sfatului era a noastra! Am fost felicitati de multe persoane, dar nu voi uita replica unui domn undeva pe la 50 de ani care a trecut pe langa noi, dupa ce am iesit de pe scena: “Iasul e cel mai tare!” A tinut minte ca suntem din Iasi inca de cand am fost prezentati si a tinut sa ne felicite! Mi-a crescut inima, recunosc! Am fost o echipa fantastica!

Dupa coregrafie, eu am fost la un workshop alaturi de Ildiko si Ciprian dar am revenit in forta pentru Steel Tonic si Kangoo Jumps. Steel Tonic a venit cu o ploaie si mai mare. Eram cu hanorac pe mine, dar mi-am dat seama ca mai bine ma dezbrac, ma pot misca mai bine si oricum ma udam. Apa curgea pe noi dar nu ai cum sa te opresti cu un Master Trainer ca Fernando Gorini. Nici nu stiu cand a trecut clasa, stiu doar ca eram uda din cap pana in picioare si fericita!

Imediat dupa, schimbarea rapid in tinuta populara, venea Kangoo cu tematica. Ploaia a inceput si mai tare. Ne curgea apa in ochi, saream in balti, radeam fara oprire, ghetele erau ude si pe interior, nu ai avea cum sa ne pese de nimic. Traiam momentul si atat.  Eram noi, ploaia, ghetele si muzica. Greu a fost cand s-a terminat si ne-a luat frigul dar ne-am schimbat rapid. 

Seara ne-a strans din nou impreuna. Am avut camere cu cate 6 paturi. Am jucat mima, am ras iar, ceilalti sigur isi vor aminti de replica mea “Sigur nu ghiciti de am pus pe biletel”…era o teava dar a fost ghicita din prima si am fost sursa glumelor toata seara. Planul nostru de duminica de a urca pe Canion a fost pierdut, plouase si nu se permitea accesul, asa ca ne-am despartit si am plecat mai devreme spre casa. 

Terminand relatarea, revin la coregrafie si la DreamTeam. Ma repet dar imi vine si tre’ sa ma descarc.  Mi-e dor de momentele acelea din fiecare seara, de zambete, de sarituri, de nervi, de concentrarea voastra, de fiecare “de la capat”, de “mi-e somn”, de foamea mea si “va mananc”, de fiecare gheata trantita de podea cand nu iesea ceva, de glume si de sufletele voastre! Sunteti diferiti, dar am fost o echipa frumoasa, am fost DreamTeam. Mi-e dor de echipa care am fost si sper sa reveniti alaturi de mine cand se mai ivi ocazia. 

Nu am vrut sa va stimulez in nici un fel sa participati la eveniment, sa faceti parte din coregrafie, am vrut sa o faceti din pasiune, din dorinta, incarcati de motivatie ca puteti reusi. Ati reusit si sunt mandra de voi. Prin urmare, daca aveti si rabdarea sa cititi articolul pana la final aflati ca aveti un premiu de la mine: 2 sedinte pe care le puteti folosi in felul urmator – una astazi la implinirea unei luni de la eveniment si una oricand pana la finalul lunii. Revendicati-le astazi!

Ma inclin!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *